Ceața pune în pericol disputarea partidei Steaua – AEK Larnaca și scoate la iveală o problemă 100% „românească”. UEFA a cerut organizatorilor partidei să tragă acoperișul retractabil pentru a oferi jucătorilor, oficialilor, spectatorilor și telespectatorilor condiții optime de vizibilitate a partidei, însă a primit un răspuns halucinant din partea reprezentanților Primăriei București.
Deși oficialii Stelei și cei ai formației cipriote și-au dat acceptul ca acoperișul să fie tras la ora partidei, Primăria a anunțat reprezentantul UEFA că „acoperișiul retractabil este stricat„!!!
În cazul în care vizibilitatea pe terenul de joc nu va fi totală (de la o poartă la alta), meciul va fi cu siguranță amânat, iar cei 50.000 de fani care vor merge în aceasată seară pe Național Arena vor retrăi momentele de la meciul Steaua – Villarreal, din Cupa UEFA (ediția 2004-2005), când meciul a fost amânat pentru o săptămâna din cauza ninsorii ce a cuprins Bucureștiul cu doar câteva ore înaintea partidei.
Cu toate că varianta „oficială” care a ajuns la UEFA e că „acoperișul este stricat”, ProSport a aflat că Primăria are un alt motiv greu de înțeles pentru care nu vrea să tragă acoperișul în această seară: constructorul a prevăzut în contract ca acoperișul să nu fie tras la temperaturi mai mici de 7 grade Celsius(?!), în caz contrar garanția acestuia urmând să fie declarată nulă.
O altă temere a Primăriei e că gazonul ar avea de suferit din această cauză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER